Un producător din Satu Mare are un sortiment de pălincă pe care o vinde cu nu mai puțin de 2.000 de euro. Potrivit Digi24, pălinca specială este atât de scumpă pentru că este veche de 17 ani și a fost făcută în cireșe amare.
Silviu Zetea a învățat secretele pălincii de la tatăl său și a început să construiască o afacere de familie cu această bătură imediat după Revoluție.
În medie, vinde un litru de pălincă cu 200 de lei și o face din mere, pere, caise sau vișine. Cea mai scumpă rămâne cea veche de 17 ani, care este cumpărată de marile restaurante din Români și de clienți din străinătate.
„Această băutură, limitată ca și stoc, se pune – ca să nu zic se îmbuteliază – în ambalaje personalizate, ambalaje de o factură mai deosebită, aș putea spune ca un bibelou, un cadou deosebit și un gust inconfundabil. Prețul final poate să ducă și chiar înspre echivalent 2000 de euro per litru”, le-a spus Silviu Zetea, jurnaliștilor de la Digi24.
În 2002, Ungaria a solicitat Uniunii Europene înregistrarea ca băutură națională a mărcii Palinka, astfel putând să fie produsă exclusiv în Ungaria. Însă, ulterior, acest drept a fost acordat şi românilor de către UE.
Distilarea pălincii este atestată din secolul al XVI-lea în Ţara Oaşului şi era, încă de atunci, cea mai populară băutură. În sudul României, mulţi îi spun „palincă“, în timp ce în nord se foloseşte termenul de „pălincă“ sau „ţuică“. Termenul de „palinka“ apare în documente încă din 1630, fiind de provenienţă slovacă, ajungând în aceste zone pe filieră maghiară. Ungurii au preluat cuvântul din limba slovacă, austriecii şi cehii la fel.