Ați participat vreodată la o conferință susținută de profesorul doctor neurolog Constantin Dulcan?
Dacă da, atunci știți deja că este o experiență care te transformă. Și care îți dă putere prin simplul fapt că te face să fii mai conștient. Mai conștient de tine, de cine ești, mai conștient de rostul tău în această existență.
Dacă nu, atunci ne bucurăm să putem împărtăși cu voi câteva din sfaturile domniei sale, prin care explică în termeni cât se poate de logici ce este fericirea, care sunt motivele pentru care ne îmbolnăvim, ce conduită trebuie să avem pentru a ne bucura de o viaţă sănătoasă, cum putem trăi într-o țară mai bună.
1. Primul pas: să înțelegem ce se întâmplă în creierul nostru
Creierul nostru, văzut microscopic, arată ca un cer înstelat.
Cunoaștem astăzi că neuronii au și ei posibilitatea de a se reface. O parte din ei, nu toți. Într-o manieră extrem de inteligentă, din 100 de celule, între 3 până la 4 luni, 50 de celule devin neuroni care se împart în două.
Toate lucrurile funcționează cu + și -, cu excitație și inhibiție, 25 de neuroni vor fi dedicați funcției de excitabilitate, 25 funcției de inhibiție. Întrebarea este: cine îi numără?
Cine numără albinele dintr-un stup, în care ele își refac exact atât cât au pierdut? Iată ce înseamnă inteligența din natură.
Tot ceea ce gândim noi și tot ceea ce ni se întâmplă are o reprezentare în diferite zone din creier.
Noi avem acum mijloacele necesare pentru a putea urmări ce se întâmplă într-un creier și când exercităm o acțiune, și când gândim.
Știm acum, de foarte recent, că între creier și periferie este un dialog permanent. Așadar, între aria din creier care reprezintă mâna sau piciorul și membrele propriu-zise este un permanent dialog. În momentul în care un segment îl pierdem accidental, aria respectivă ori se atrofiază, ori pur și simplu migrează spre o altă arie și o dublează ca funcție. Lucru extrem de important.
Unui tânăr căruia după 6 luni i s-au grefat alte mâini, aria din creier responsabilă de coordonarea acestora a revenit la normal – aceasta în situația în care, după accident, respectiva arie migrase către altă zonă din creier.
Sunt lucruri foarte noi pe care le aflăm despre creier. Au toate acestea importanță? Colosală.
Legăturile din creier, în boala Alzheimer, se rup, și atunci omul care trebuie să vorbească nu mai are coerența lucrurilor. Nu mai poate duce o idee până la capăt. De pildă, dacă am văzut o imagine, creierul meu trebuie să o transporte din zona frontală către lobul occipital. Dacă legăturile dintre aceste zone din creier sunt alterate, nu se mai poate face acest transfer.
„Ce-ai văzut ieri la spectacol?” sau „ce-ai văzut ieri în oraș?”. Iar răspunsul este: „Nu mai știu”. De ce nu mai știe omul? Pentru că pur și simplu legăturile din creier sunt întrerupte.
Nevăzătorii învață Braille pentru că lobul parietal, care percepe sensibilitatea, este dublat ca funcționalitate. Lobul occipital → Lobul parietal (Braille). Lobul prefontal are funcționalitatea mărită atunci când nevăzătorul aude sunetele.
Cei care nu aud au limbajul gesturilor: Lobul Temporal → Lobulobul occipital – se dublează vederea ca funcție.
Prin antrenament noi ne putem forma, utiliza, funcționalitatea noastră.
2. Pasul doi: adăugarea de noi rețele neuronale
Cântatul la pian favorizează dezvoltarea ariei din creier responsabilă de coordonarea degetelor. S-a spus unor oameni să imite apăsarea clapelor, după o partitură, fără apăsarea efectivă a claviaturii și s-a văzut că zona degetelor, din creier, este din nou augmentată, favorizată de imitația gestului.
Dar în momentul în care au fost puși să imite fără partitură, nu s-a mai întâmplat nimic. Creierul pur și simplu nu a putut fi mințit. Ce importanță are asta?
Revin la ceea ce am vorbit înainte când am afirmat că noi suntem propria noastră creație.
Asta înseamnă să învățăm ce putem face cu noi. Iată ce putem face cu noi! De pildă, se știe că violoniștii au partea care lucrează pe coarde mult mai dezvoltată decât cealaltă.
ESTE VORBA DE ANTRENAMENTUL ORICĂREI ÎNSUȘIRI PRIN IMAGERIE MENTALĂ.
Începem să ne imaginăm un lucru, să-l vedem cu mintea în realitatea lui, și creierul nostru se antrenează și preia această funcție ca și cum ar fi reală. Reacțiile noastre la imaginație sunt aproape de cele reale.
Din studiile lui Richard Davidson, aflăm că gândurile, cuvintele, ideile, conceptele, emoțiile, sentimentele, în funcție de semnificația lor, și ele au proiecții în creier. Iar fiecare dintre acestea, dacă sunt noi, creează o nouă rețea în creier.
Așadar, dacă noi ne antrenăm, dacă citim, învățăm o nouă limbă străină sau învățăm noțiuni noi, se adaugă rețele noi neuronale și atunci putem spune următorul lucru:
CREIERUL SE MODELEAZĂ ÎN FUNCȚIE DE CEEA CE GÂNDIM, SIMȚIM ȘI FACEM. CREIERUL ESTE CEA MAI PUȚIN RIGIDĂ STRUCTURĂ DIN CORPUL NOSTRU. ÎN PERMANENȚĂ SE REFACE ANATOMIC ȘI FUNCȚIONAL.
Sunt lucruri extrem de noi. El pur și simplu adaugă noi neuroni în funcție de antrenamentul pe care-l avem. Iar aceasta este una din condițiile prin care noi putem să rămânem cât mai mult tineri. Este o temă prezentă în conferințele mele, și anume cum să rămânem cât mai mult tineri și să îmbătrânim frumos.
UNA DINTRE CONDIȚII ESTE ANTRENAMENTUL. CREIERUL ESTE CA UN MUȘCHI. DACĂ NU-L FOLOSEȘTI, SE ATROFIAZĂ.
3. Pasul trei: sentimentele pozitive produc hormonii stării de bine
În funcție de semnificația lor, gândurile, cuvintele, emoțiile, sentimentele, sunt procesate în arii diferite din creier. Dacă îi spui unui om – Te iubesc – atunci lobul frontal stâng preia informația mai mult decât lobul frontal drept.
Dacă invers, îi spui – Te urăsc – această informație este trimisă de două, de 4 ori mai încet către lobul frontal drept și nu în cel stâng, ca și cum creierul ar refuza pur și simplu această stigmatizare. Asta este valabil pentru toate sentimentele pe care le putem avea.
Gândirea pozitivă înseamnă iubirea, compasiunea, empatia, credința, calmul, iertarea, optimismul.
Iubirea, știm că este una dintre prerogativele, dacă vreți, porunca esențială a lui Iisus. Dar poate că noi suntem prea moderni să mai spunem că ne iubim semenii. Haideți să spunem măcar: ne acceptăm semenii.
Iisus aduce două lucruri pe care nu le-a adus niciunul dintre învățătorii lumii, din acest motiv pentru mine este de departe cel mai mare învățător al lumii, pentru că el este singurul care aduce porunca iubirii și a iertării. Iubirea înseamnă iertare. Neiertarea înseamnă război, conflict.
Dacă, spre exemnplu, vrei să-ți vindeci o boală, fără optimism nu faci nimic. Iată de ce este așa de important.
DIN PUNCT DE VEDERE BIOCHIMIC, TOATE ACESTE SENTIMENTE DEVIN HORMONII BUNEI DISPOZIȚII: DOPAMINĂ, ENDORFINE, OXITOCINĂ. ACEASTA DIN URMĂ A FOST NUMITĂ MOLECULA ÎNȚELEPCIUNII ȘI A MORALEI.
Molecula oxitocină intervine în relația dintre mamă și fiu, pentru că imediat ce s-a născut copilul, secreția de oxitocină devine prevalentă și astfel intensitatea iubirii pentru nou-născut este foarte mare.
Oxitocina este prezentă, de asemenea, într-un cuplu de îndrăgostiți, într-o prietenie.
În înțelegerea semenilor noștri, în stările de pace, de liniște, oxitocina este neuro-hormonul care mediază aceste lucruri la nivel de sinapse, un lucru extrem de impotant.
Gândirea pozitivă determină întărirea sistemului imunitar, favorizează neurogeneza, mărește energia vitală, crește longevitatea și aduce un tegument frumos și sănătos.