Revista Sănătate

Parintele Arsenie Boca spune de ce ai necazuri in casa ta

Pricinile pentru care trimite Domnul necazuri asupra avutului vostru:

Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul căci dă Dumnezeu după cuvântul lui.

Lucrează Duminica.

Dacă Domnul n-a lucrat nimic în una din zile nici ţie nu-ţi este îngăduit şi dacă vei lucra vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica ci şi ce-ai lucrat peste săptămână.

Să nu asculţi de sfaturile Guvernului când e vorba de cinstirea Duminicii.

Guvernul îşi are socotelile lui, tu însă ai sufletul. Căci va veni vremea să ceri apa cu bilet! Da, va veni vremea să ceri apă cu bilet.

Are pagubă şi acela care se uită la ele ca la ochii din cap, şi-a lipit inima de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca să ţi-o împotmoleşti în gunoiul lumii ci ca să ţi-o îndrepţi către Tatăl cel din ceruri.

Pe El să-L iubim, de El să ne lipim inima, căci neasemănată e plata pe care ne-o dă Dumnezeu faţă de cea dată de lume.

Ai cumpărat din mână rea, din mână pătimaşă, din mână care a furat. De aceea înainte de a o amesteca cu ale tale dă-i apă sfinţită cu făină.

Să ştiţi că păcatele trec şi-asupra pământului pe care-l calci şi-asupra vitelor.

Cineva lucrează cu intunexatul asupra ta şi asupra vitelor tale. Şi tu tânjeşti, şi vitele tale tânjesc. De ce pot lucra aceste puteri?

Pentru că tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu ca să nu mai poată lucra duhurile rele. Curăţeşte-ţi trupul tău prin post, fă sfeştanie, pune-ţi o cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească.

Ai pagubă pentru că în curtea unde stai sau pe pământul pe care lucrezi apasă jurăminte sau nedreptăţi. Să nu trageti o brazdă din pământul care nu este al vostru.

Stăpânii au păcate nemărturisite din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-au ispăşit. Trebuie să le ispăşeşti de bună voie. De aceea vine pedeapsa lui Dumnezeu peste tot, peste câmp, peste vite şi peste tot lucrul mâinilor tale.

Pr. Arsenie Boca