Revista Sănătate

Leacuri băbești de tămăduire, mai rapide și mult mai eficiente decât tratamentele clasice

De multe ori, leacurile „băbești” sunt mai rapide și mai eficiente decât tratamentele clasice, medicamentoase. Bineînțeles, acestea nu se adresează tuturor, de aceea, acordul medicului este recomandat.

Cu toții știm că mierea naturală și lămâile sunt cele mai des folosite în caz de răceală și gripă. Mierea de albine are efect antibacterian, calmant, fiind de ajutor în cazul iritării gâtului. Regăsită în lămâi, vitamina C, necesară sistemului imunitar, o mai găsim și în kiwi, varză, spanac, roșii, broccoli, ardei gras.

Ceaiul de floare de soc (favorizează apariția transpirației), îndulcit cu o lingură de miere și sucul de la o jumătate de lămâie sau chiar o lămâie întregă se bea cât se poate de firbinte. Următorul pas recomandat este repaosul la pat, învelit bine pentru a transpira, eliminând astfel toxinele din organism. Când hainele se umezesc, trebuiesc schimbate imediat.

Pentru durerile de cap, cartoful vă poate veni în ajutor. Se taie un cartof în rondele subțiri, se pun pe o fâșie de tifon sau alt material, și se aplică pe frunte.

În cazul răcelii cu tuse și dureri în piept se face o mămăligă, se unge pieptul cu grăsime (unt, ulei sau o cremă) pentru a fi un bun conductor, se pune mămăliga într-un prosop și se aplică pe piept cât de fierbinte se poate suporta și se stă în pat. În loc de mămăligă se poate folosi sare grunjoasă înfierbântată.

Siropul de ceapă, preparat în casă, ajută în caz de tuse de orice fel. Se taie o ceapă în jumătate și se scot din mijloc câteva foi, până când este suficient loc pentru a pune o lingură de zahăr, care, mai apoi, trebuie plasată lângă o sursă de căldură pentru ca ceapa sa-și lase sucul.

Recomandat ar fi lângă o sobă, calorifer sau lângă focul de la aragaz, și nu pe plită, pentru ca ceapa să nu-și piardă din proprietăție curative. Când sucul apare, acesta se bea. Procedeul putând fi repetat până la vindecarea completă sau preventiv.

Oțetul ajută și el la scăderea febrei în caz de răceală sau gripă, fiind recomandat cel de trandafir. Una dintre variante este să se înmoaie șosetele în oțet cald și apoi să le încălțați, stând în pat, înveliți bine, la fiecare jumătăte de oră procedeul repetându-se până când temperatura începe să scadă.

O altă variantă este de a vă frecționa cu oțet încălzit pe piept și creștet, după care vă puneți un fes gros, beți o cană cu ceai de soc fierbinte și vă băgați în pat pentru a transpira, schimbându-vă hainele ori de câte ori acestea se umezesc.

Amigdalele funcționează ca nişte paznici, care împiedică pătrunderea bacteriilor şi a viruşilor în faringe.

Dacă acestea nu pot fi oprite, ele provoacă o inflamaţie puternică, atât a amigdalelor, cât şi a faringelui. În acest caz se poate vorbi de apariţia anginei. La primele simptome trebuie luate măsuri preventive pentru apariţia anginei:

Se stă la pat, ferit de frig, de curenţi de aer.

Se aplică de 3 ori pe zi comprese calde la gât, cu oţet, argilă sau infuzie de salvie.

Se aplică pe piept comprese cu ulei de eucalipt şi lavandă.

Se fac băi progresive la picioare.

Se coc cartofi în coajă, se aşază la gât sub formă de compresă, pe toată durata nopţii.

Se clăteşte gura sau se face gargară cu infuzie de muşeţel, salvie, mentă sau cu apă sărată.

Se beau ceaiuri din salvie, nalbă mare, coada calului, care sunt dezinfectante şi antiinflamatorii.

Se mestecă propolis sau se sug pastile cu miere sau salvie.

Gargara cu muşeţel calmează durerea

Beţi ceaiuri din următoarele plante: 30 g salvie, 30 g podbal, 30 g pătlagină, 40 g coada calului, 20 g sunătoare, 30 g coada şoricelului, 30 g muşeţel sub formă de infuzie şi câteva picături de tinctură suedeză.

Aplicaţi o cataplasmă cu lut şi ceapă rasă pe regiunea anterioară a gâtului, timp de două ore pe zi.

Faceţi o baie caldă la picioare, timp de 30 de minute şi băi de aburi la cap şi piept cu muşeţel şi ulei de mentă sau levănţică.

Puneţi comprese la gât cu miez de tătăneasă, schinduf sau frunze de varză crudă.

Faceţi gargară cu usturoi, ceapă, lămâie, ulei, timp de 3-4 minute.

Faceţi gargară cu ceai sub formă de infuzie din: 20 g nalbă mare, 20 g muşeţel,30 g gălbenele, 40 g sânziene, 40 g coada calului, 30 g salvie, 40 g cimbrişor.

Magazinul tău online complet. Reduceri uriașe de preț la toate produsele. CLICK AICI sa vezi ofertele lunii aprilie