Revista Sănătate

Remediile de la bunica. Iată cum scapi peste noapte de negi, cu lucruri pe care le ai în casă

Praful, problemele hormonale și o îngrijire neadecvată a pielii pot conduce la probleme ale tenului, dar și ale pielii de pe restul corpului. Fiind o adevărată carte de vizită mai ales pentru femei, fața trebuie să arate tot timpul impecabil, iar multe persoane dau anual o mulțime de bani pentru tratamente costisitoare.

Din păcate, nu este de ajuns numai curățarea zilnică a feței cu apă și cu săpun, deoarece, în timp apar puncte negre, acnee și riduri.

Iar dacă te confrunți și cu negi pe față, atunci îngrijirea trebuie să fie mult mai meticuloasă, pentru a nu afecta pielea și mai mult. Negii apar din cauza virusului HPV.

Acest virus poate intra în piele dacă ai o tăietură și atingi zona afectată cu ceva sau cu cineva care are virusul respectiv. De aceea, este interzisă folosirea în comun a produselor de igienă, precum prosoapele, lamele de ras ori alte produse de igienă.

Persoanele care au sistemul imunitar scăzut sunt mult mai vulnerabile să dezvolte negi pe suprafața pielii. Din fericire, sunt o mulțime de tratamente care pot reduce sau elimina negii.

 

Iată câteva trucuri ca să scapi în cel mai scurt timp de problemele de pe piele, fără efecte adverse.

În primul rând, poți folosi ulei esențial de oregano. Acest ulei este antibacterial, antiviral și antifungic. Se aplică zilnic câteva picături pe neg și se aplică peste el un plasture, apoi se lasă să acționeze. Se repetă tratamentul de cel puțin trei ori pe zi.

Cum scapi de negi cu suc de ceapă

O altă soluție care te scapă de negi și de alte probleme ale tenului este sucul de ceapă. Se folosește un blender sau un storcător pentru a obține sucul. Fiind antiseptic, sucul de ceapă te scapă nu doar de negi, dar și de coșuri și ajută la regenerarea pielii. Se pune suc de ceapă pe zona afectată și se repetă de două ori pe zi tratamentul.

Uleiul de tea trea este unul dintre cele mai puternice tratamente împotriva acneei și a negilor. Se aplică două picături pe zona afectată și se lasă să acționeze peste noapte.

Și planta de aloe vera este extrem de eficientă pentru a trata problemele pielii, precum eczema sau psoriazis. Se freacă zona afectată cu o frunză tăiată de aloe vera.