Revista Sănătate

Hrana sângelui tău. Ce mâncăm pentru un sânge curat, lipsit de toxine, fără de care bolile au undă verde

Hrana sângelui este o chestiune foarte importantă. În mod natural, fluxul optim al sângelui se menține prin toate formele de mișcare, prin ce mâncăm și ce bem, prin dușuri, periajul corpului, masaj.

Dar principalul impact asupra modului în care sângele ”funcționează” este dat, firește, de alimentația corectă și completă, care oferă elementele nutritive vitale pentru sistemul circulator, în ansamblul lui.

Când vine vorba de o alimentație sănătoasă, primul gând merge la ce este bun pentru inimă, pentru scăderea tensiunii arteriale, pentru digestie și, firește, pentru slăbit?

Dar sângele nu înseamnă doar tensiune, ci și flux, fluiditate. Caracteristici pe care le trecem cu vederea. Chiar și expresia ”a pune sângele în mișcare” ne atenționează: sângele are nevoie să alerge vioi și curat prin vene și artere, pentru a hrăni organele, pentru a colecta și elimina toxinele, pentru a menține un nivel sănătos al Ph-ului din organism.

Organismul are propriul mecanism de detoxifiere care filtrează constant sângele pentru a elimina componentele care sunt periculoase pentru sănătate.

Rinichii, ficatul, intestinele, plămânii și pielea sunt principalele organe de filtrare. Însă este evident că eliminarea ”deșeurilor” din organe n-ar fi posibilă fără detoxifierea ”transportatorului” acestora, adică a sângelui.

Iar deșeurile acestea se tot adună, pentru că ele nu provin doar din procesele normale ale organismului, ci și din substanțele chimice absorbite prin alimentele pe care le consumăm, din aerul pe care îl respirăm, medicamentele administrate sau produsele cosmetice și cele de curățenie pe care le folosim.

O dietă bogată în antioxidanți, acizi grași Omega3, fibre, vitamine și minerale contribuie la un flux sanguin optim și la îndepărtarea toxinelor din sânge. O dietă scăzută în aceste substanțe nutritive esențiale poate duce la procese inflamatorii și la blocaje funcționale ale organelor. Vestea bună este că printr-o alimentație sănătoasă, ceva mai alcalină, și mișcare zilnică se poate ajunge destul de repede la îmbunătățirea fluxului sanguin.

Iată principalele alimente benefice unui flux sanguin optim

Sucul de tulpini de țelină – bogat în vitamina K
Semințele crude
Ovăzul
Cerealele integrale
Citricele
Migdalele crude și semințele oleaginoase
Legumele cu frunze verzi
Cacaua
Ridichea neagră
Castraveții
Sparanghelul
Ardeiul roșu
Sucul de sfeclă
Somonul