O artistă din Mexic a reușit să slăbească 40 de kilograme în decursul a cinci ani. Însă tânăra spune că drumul a fost unul lung și dificil. Erika Alcocer, din Mexic, a devenit cunoscută după ce a câștigat show-ul „La Academia”, iar ulterior a participat la concursul „La Voz”, unde a făcut parte din echipa lui Maluma. Însă artista atrecut în ultimii ani printr-o schimbare de look spectaculoasă, reușind să slăbească 40 de kilograme. Tânăra a povestit într-o postare pe Instagram despre drumul parcurs pentru a ajunge la această siluetă. „Întrebările sunt multe și eu îmi doresc doar ca lumea să vadă că se poate”, a scris Erika în postare. „Dependența de mâncare este o boală incurabilă pe care dacă nu o tratezi avansează și poate fi mortală.
Aș minți dacă aș spune că în acest proces de transformare m-am simțit întotdeauna bine și că am fost fericită pentru că, în realitate, nu a fost deloc ușor acest drum către un nou început, dar nu este deloc imposibil. Nu m-am operat dar mi-ar plăcea să o fac pentru a-mi reconstrui părți ale corpului ce au rămas afectate de atâția ani în care m-am maltratat și neglijat”, a mai scris cântăreața mexicană. „Oricum, asta sunt eu acum, mereu am luptat pentru a vă oferi tot ce am mai bun. (…) Drumul spre recuperare este constant și deși recidivezi fii îndurător cu tine, ai răbdare, ridică-te și nu te da bătut. Mulțumesc corpule! Mulțumesc minte! Mulțumesc spirit! Ai făcut totul bine. Te iubesc Erika, și înainte și acum”, a încheiat Erika postarea.
Citeşte întreaga ştire: O artistă a reușit să slăbească 40 de kilograme în 5 ani: „Dependența de mâncare e o boală incurabilă”