Rinichii sunt organe pereche ce au un rol foarte important în buna funcționare a organismului uman. Printre funcțiile de bază ale acestui organ-filtru se numără curățarea sângelui de toxine, microbi și infecții, reglementarea nivelului apei și a sărurilor din sânge. De asemenea, rinichii contribuie la reglarea tensiunii arteriale și la producerea celulelor roșii din sânge. Lista ce reflectă rolul important al rinichilor pentru sănătatea organismului poate continua, însă acum trebuie să recunoaștem faptul că noi într-adevăr subestimăm funcția acestui organ important.
Cei mai mulți dintre noi avem aceste obiceiuri proaste, dar nu ne dăm seama cât de dăunătoare sunt acestea pentru sănătatea noastră. Să renunțăm, deci, la aceste obiceiuri care ne afectează grav rinichii și starea de sănătate a întregului organism.
Obiceiuri proaste ce afectează rinichii
Durere-de-rinichi
1. Consumul de alcool și fumatul
De nenumărate ori a fost dovedit faptul că fumatul şi consumul de alcool ne afectează negativ sănătatea. Obiceiurile proaste afectează funcţia renală, deoarece, rinichii nu pot face față numărului mare de substanțe toxice ce atacă organismul.
Secvențele din filme în care toți beau și fumează fără grijă sunt înșelătoare, deoarece în viața reală toți cei care fac acest lucru se sinucid puțin câte puțin. Gândiți-vă de două ori înainte să luați o altă țigară sau o sticlă de bere…
2. Privarea de somn
Lipsa de somn poate provoca apariția bolilor de rinichi. Explicația constă în faptul că anume în timpul nopții se reînnoiesc țesuturile rinichilor, și atunci când nu dormim suficient, acest proces nu este realizat în întregime.
3. Consumul exagerat de cofeină
Iată motivul pentru care nu aveți somn… Cofeina conținută în cafea și în unele băuturi răcoritoare, consumată în cantități mari este nocivă pentru întregul organism, iar pentru rinichi în mod special. Cofeina are proprietăți diuretice puternice care deshidratează organismul și provoacă rinichii să lucreze în zadar. Acest fapt creează o povară suplimentară pentru rinichi.
4. Modul pasiv de viață
În urma unui mod pasiv de viață poate apărea congestia rinichilor. Pentru a restabili circulația bună a sângelui, e nevoie ca la fiecare oră să facem mici exerciții sau gimnastică. Exercițiile fizice făcute regulat vor preveni apariția pietrelor la rinichi.
5. Lipsa vitaminei B6 în organism
Pentru o bună funcționare a rinichilor, trebuie să consumaţi în fiecare zi, în medie, 1,3 ml de vitamina B6. Această vitamină se găsește în carne de pasăre, pește, cartofi și în multe fructe cu excepția citricelor.
6. Retenția forțată a urinei în vezica urinară
Retenția permanentă a urinei în vezica urinară poate duce la insuficiență renală și incontinență urinară.
7. Cantitățile excesive de sodiu
Principala sursă de sodiu pentru om este sarea. Dar, dacă se face abuz de sare, rinichii nu mai fac față funcției de reglementare a apei și sărurilor din sânge. Rata zilnică de sare pentru un adult trebuie să fie până la 5-6 grame.
8. Dietele nechibzuite
Dieta arde grăsimile din organism și, în esență, golește rinichii și îi lipsește de protecție. Ca urmare, ei primesc o lovitură dublă: pe de o parte, filtrează sângele cu dezechilibru, iar pe de altă parte nici măcar nu primesc substanțe nutritive.
9. Excesul de proteine
Proteinele nu se pot acumula în organism asemenea grăsimilor. Prin urmare, excesul de proteine şi de produse de descompunere a lor cresc presiunea asupra rinichilor. În acest caz produșii de metabolism se acumulează în organism și pot duce la apariția pietrelor la rinichi.
10. Consumul insuficient de apă
Pentru buna funcționare a rinichilor, precum și a tuturor organelor, trebuie să bem o cantitate suficientă de apă. Apa literalmente spală toată mizeria din organism!
Sănătatea rinichilor este în mâinile noastre! Scăpați de aceste obiceiuri proaste și vă veți simți mult mai bine.