Revista Sănătate

Cum întărim organismul pentru a fi capabil să înfrunte coronavirusul. Medicul care studiază sistemul imunitar de 20 de ani dezvăluie ce nimeni nu a spus până acum

Cum ne întărim sistemul imunitar pentru a face față confruntării cu coronavirusul, principalul inamic al zilelor noastre.

Răspunsul ni l-a oferit un imunolog de top, care studiază sistemul imunitar și reacțiile acestuia de peste 20 de ani. Vestea proastă este că nu există o pastilă miraculoasă care să te imunizeze peste noapte în fața coronavirusului.

Dar vestea bună este că putem lucra la imunitatea noastră, pentru a o întări și a o ajuta să funcționeze la capacitate optimă.

Când vorbim de sănătate, vorbim în primul rând de imunitate. Ea este acel scut care ne ține la distanță de boli, virusuri, bacterii. Din păcate, nu ne preocupă consolidarea acestui sistem în mod constant, iar semnalul de alarmă vine exact atunci când ceva nu funcționează bine.

Această fortăreață stă între noi și 38.000.000.000.000 (adică 38 de trilioane!) de microbi din corpul nostru, care ne amenință constant – deși 99% nu ne fac rău.

Întocmai precum al șaselea simț, și sistemul imunitar ne conectează sănătatea la mediul înconjurător, la emoții și sentimente. Imunitatea noastră este personalizată, este unică pentru fiecare, în funcție de noi, întocmai ca amprentele!

Medicul Jenna Macciochi ne spune că imunitatea este în felul acesta, întrucât însăși diversitatea ajută la susținerea rasei umane. Dacă sistemele noastre imunitare ar fi identice, ar fi suficientă o singură boală mortală ca să ne ucidă pe toți.

Citește și: Alimentul miraculos de care puteți abuza la mesele de Paște. Mihaela Bilic: ”Detoxifică ficatul, fluidizează sângele și are grijă de siluetă!”

Unele persoane nu răcesc niciodată, dar reacționează la interacțiunea cu diverși microbi. Medicul spune că o consolidare a imunității se poate realiza adoptând câteva modificări clare la nivel de stil de viață.

Prima recomandare medicală este atenția sporită la alegerea alimentelor. Ideal este să alegem hrană organică, cât mai puțin stropită cu chimicale. Să ne alimentăm cât mai natural, cât mai aproape de forma naturală a produselor, ideală fiind bucătăria raw-vegană.

De asemenea, dr. Jenna Macciochi vorbește despre importanța produselor fermentate, care asigură sănătatea intestinală. Recomandă călduros kefir-ul, iaurturile, zeama de varză, kombucha și usturoi.

Toate aceste produse fac minuni pentru sistemul imunitar.
De asemenea, oferiți-vă zilnic doza de soare. Soarele crește imunitatea și amenință virusurile.

Caută soarele din balcon sau din curtea ta, în această perioadă de izolare.

Soarele ajută organismul să producă natural vitamina D, esențială sănătății. Această vitamină are un rol crucial pentru sistemul imunitar și un nivel optim în organism ne ține departe de boli foarte serioase, cum ar fi scleroza multiplă, astmul, depresia, bolile cardiovasculare și cancerul.

OMS recomandă expunerea la soare de câteva ori pe săptămână, cel puțin 15 minute.

Un alt mod de a ne consolida imunitatea, după recomandările acestui medic imunolog britanic este dușul cu apă rece.

Răspunsul organismului la stres se îmbunătățește dacă alternăm temperatura apei de la duș. Încheie dușul zilnic cu o repriză zdravănă de apă rece. Studiile arată că cei care fac dușuri reci regulat au cu 30% mai puține șanse să se îmbolnăvească, iar sistemul lor imunitar funcționează mult mai bine decât în cazul celor care nu fac acest ritual.

Printre alte recomandări ale medicului se află: somnul de minim 7 ore, cu începere înainte de miezul nopții și consumul regulat de supe (în special cea de pui), despre care medicul spune că este alimentul ideal, atât pentru sănătate, cât și pentru o stare psihică bună.